Text: arh. Anca Drughean
Old London Bridge, capodoperă a sec. 12, a fost fără îndoială cel mai lung pod locuit din Europa. Primul pod pe același amplasament a fost ridicat de romani în anul 50 A.C.; era din lemn, la fel ca următoarele, motiv pentru care se deteriorau frecvent. Cea mai îndelungată etapă fără intervenții asupra podului a fost în timpul domniei Regelui John (1199-1216).
Old Medieval Bridge a fost considerat o minune a lumii; avea 138 de prăvălii, case, chiar biserici și porți de trecere fortificate construite de-o parte și de alta a căii centrale.
Inițial, casele era izolate și aveau maximum două niveluri; treptat s-au înălțat până la cinci niveluri și s-au unit, formând fronturi compacte. Pentru mai mult de 600 de ani, acest pod a fost punctul cheie pentru ca locuitorii Londrei să poată traversa Tamisa cu bunuri și animale și una din cele mai importante străzi comerciale ale orașului, cu băcănii și mercerii, cu ateliere de croitorie, prăvălii cu mănuși, pălării, stofe. În centrul podului se afla Nonsuch House, un palat pe patru niveluri, construit în 1579 în… Olanda! Aceasta a fost cea mai timpurie casă prefabricată. A fost dezasamblată, toate elementele au fost marcate și numerotate, apoi adusă cu vaporul în Anglia și refăcută pe pod – iar asta fără a se folosi nicio prindere metalică sau vreun strop de mortar. Avea fațade bogat ornamentate, patru turnuri pe colțuri terminate cu cupole aurite în formă de ceapă, care se vedeau din tot orașul.
Construcția podului a fost începută în 1176 de Peter Bridge Master, membru al clerului și master al Frăției Bridge of London. Au trebuit mai mult de 30 de ani pentru ca podul să fie definitivat. Fundațiile au fost construite înfigând țăruși de lemn în albia râului, umplând cu moloz și fixând apoi pilonii de susținere legați prin 19 arce ascuțite. Cu o lungime totală de 282m și 8,5m lățime, podul a rezistat mai bine de 600 de ani! În mod remarcabil, a supraviețuit Marelui Foc din Londra, din1666. Un incendiu anterior, mai mic ca intensitate, distrusese câteva case de pe latura de nord a podului; faptul că rămăseseră casele rare, cu spații libere între ele, a împiedicat răspândirea focului, salvând de fapt restul podului. Totuși, la începutul sec.18, structura medievalul London Bridge era depășită și începuse să se deterioreze. Deschiderea Westminster Bridge în amonte, în 1749, a scos în evidență carențele vechii structuri – arcele înguste îngreunau traficul pe apă și încetineau scurgerea apelor, așa încât Tamisa adesea îngheța în iernile geroase. De asemenea, calea de acces și transport pe pod devenise prea îngustă și se produceau frecvente aglomerări de căruțe și pietoni.
La mijlocul sec.18, a început mutarea caselor și magazinelor de pe pod, în scopul lățirii căii de acces. În ciuda unor îmbunătățiri, care au constat și în înlocuirea celor două arce centrale, situația a rămas la fel de nemulțumitoare. În 1824, a început construcția „London Bridge” cu cinci arce din piatră. A fost inaugurat câțiva ani mai târziu de Regele William IV, iar podul medieval a fost demolat. Doar că London Bridge din sec. 19 a trăit ceva mai puțin de un secol; a fost demontat (și reconstituit în Arizona!) și înlocuit, în anii 1970, cu actualul pod fără de care silueta urbană a Londrei ar fi azi de neimaginat.
Foto: pixabay / exploringgb.co.uk / victorianweb.org / University of Pittsburg
