Protectie financiara

Ştim cu toţii că viata este plină de incertitudini şi din nefericire unele dintre ele ne pot afecta financiar. Acest lucru face ca protecţia financiară să fie un element foarte important pentru liniştea fiecăruia dintre noi şi implicit pentru firma şi clienţii noştri.

 

Astfel , dacă agenţia de turism la care apelaţi întâmpina probleme financiare în momentul în care dumneavoastră vă aflaţi în concediu, trebuie să aveţi garanţia că nu veţi fi abandonat pe meleaguri străine.

 

În acest sens, Atlantic Tour, deţine o poliţă de insolvabilitate RAI în conformitate cu Ordinului ministrului turismului nr. 235/2001, asigurare ce are drept scop rambursarea eventualelor cheltuieli de repatriere şi/ sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism.

 

Mai mult decât atât, prin afilierile sale la organizaţii internaţionale de prestigiu în domeniul turismului precum USTOA (Asociaţia Tur Operatorilor din Statele Unite ale Americii) şi IATA (Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni) sau la organizaţii profesionale private de prestigiu cum sunt Virtuoso şi Signature, Atlantic Tour oferă o şi mai mare garanţie clienţilor săi.

certifinmatriculare 001  brevetturism

licentaturism  polita   CONTRACT-ATLANTIC-2005-1